Drumuri în reabilitare la Runcu şi Stăneşti
Două porţiuni de drum judeţean, aflate în stare avansată de degradare, vor intra în sfârşit în reabilitare. „Au fost semnate contractele de execuţie lucrări pentru un tronson de 4,5 km de drum judeţean în comuna Runcu, este vorba de drumul 672 C, şi a unui tronson de 2,9 kilometri în comuna Stăneşti, DJ 664 A. Ordinele de începere a lucrărilor vor fi date pe 28 iunie, urmând ca lucrările să înceapă efectiv pe 2 iulie”, a spus Cornel Cimpoieru, director în cadrul Consiliului Judeţean.
Valoarea celor două lucrări este de aproximativ 6,5 milioane de lei. Pe drumul de la Stăneşti au fost şi proteste în primăvară, când şoferii au ieşit la pescuit în gropile din asfalt. (A.A.)