Drumul expres Târgu Jiu - Craiova, promis mai devreme
Începerea investiţiei la drumul expres Târgu Jiu - Craiova va fi în 2019, cu trei ani mai devreme decât este prevăzut în actualul Master Plan General de Transport. Informaţia a fost oferită de deputatul PSD de Gorj, Mihai Weber, într-o postare pe facebook.
Postarea lui Mihai Weber
După nenumărate demersuri, am obținut rezultatul dorit. Perioada de implementare a drumului expres Craiova - Filiași - Târgu - Jiu, cu continuitate prin Petroșani - Hațeg - Deva - A1, va fi modificată în actualul Master Plan General de Transport.
Conform declarației domnului Dragoș Titea, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Transporturilor, construirea acestui tronson se va realiza nu în 2022 cum se preconiza, ci începând cu 2019.
Realizarea acestui drum expres constituie un mare avantaj pentru economia și turismul județului Gorj. Deasemenea, frumoasele opere ale marelui sculptor Constantin Brâncuși, cunoscute și la nivel național, dar și celelalte puncte turistice, ar atrage un număr mult mai mare de turiști în zonă. În plus, acest tronson ar facilita circulația între aeroportul din Craiova și orașul Târgu – Jiu, precum și între celelalte puncte de acces.
Îi mulțumesc domnului Dragoș Titea pentru susținerea oferită în realizarea acestui obiectiv.