Cartofii se pun în gheaţă înainte de a-i pune la prăjit

Cea mai simplă reţetă pe care nimeni nu poate spune că nu ştie să o facă este cea de cartofi prăjiţi. Totuşi, şi pentru a face banalii cartifi prăjiţi trebuie să cunoaşteţi trucurile care vă sunt de ajutor în acest caz.

Banalii cartofi pe care îi pregătim pe post de garnitură sau atunci când vrem să mâncăm repede ceva sățios și delicios au un secret bine păstrat, pe care toate gospodinele ar trebui să îl știe. Cartofii se pot prepara crocanți sau bine rumeniți, cu brânză rasă deasupra sau simpli.

Pentru un rezultat perfect este nevoie să țineți cont de un truc care va schimba complet felul în care vă ies cartofii prăjiți.

Vă întrebaţi de ce vă ies cartofii prăjiți moi și fazi sau îmbibați în ulei. Nu este de dorit așa ceva, iar pentru a vă asigura că obțineți o porție de cartofi prăjiți extra-crocanți, aveți nevoie doar de un bol cu apă rece ca gheața. Curățați cartofii și tăiați-i bastonașe, apoi puneți-i într-un bol cu apă și gheață. Lăsați-i așa cel puțin 10 minute, însă ideal este să stea chiar și câteva ore, adăugând gheață atunci când se topește.

În acest fel, amidonul în exces de pe suprafața cartofilor va fi spălat și veți elimina riscul ca aceștia să se lipească între ei în timpul prăjirii. În plus, cartofii foarte reci, atunci când vor fi scufundați în ulei încins, vor forma o crustă la exterior care îi va ajuta să se păstreze crocanți după gătire.

Acei cartofi cu crustă crocantă și aromată pe care îi mâncați la restaurant sau la fast-food pot fi obținuți în acest fel și acasă, în propria bucătărie.

Vizualizări: 1,370

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Bucătărie:

Citește și: