Drapel uriaș, purtat de oameni pe Calea Eroilor - GALERIE FOTO

Un drapel uriaș, cu lungimea de 100 de metri, este purtat de sute de oameni, astăzi, de Ziua Națională, mai întâi pe Calea Eroilor, urmând orașele Motru și Rovinari. Momentul emoționant la care au participat sute de oameni a început în această dimineață.

Evenimentul este organizat de PNL Gorj. Iulian Popescu, prefect de Gorj și lider al organizației PNL Târgu Jiu, spune că acesta este un marș în cinstea Eroilor Neamului nostru.


”Vom defila pe Calea Eroilor, purtând Steagul Tricolor de 100 metri, pe traseul inițiatic gândit de Constantin Brâncuși în memoria celor care s-au jertfit pentru România noastră.
Este despre noi, despre rădăcini, despre respectul și recunoștința noastră pentru cei care au făcut România mare!”.

Prefectul Iulian Popescu se declară încrezător de câte pot fi realizate împreună,  în comunitate. 

"Am fost astăzi în mijlocul comunității, alături de foarte mulți gorjeni pe care i-am simțit cu inimile sus, sărbătorind Ziua noastră Națională.

Cred cu tărie că numai împreună putem construi o lume mai bună, o țară și o comunitate mai strașnică, în care solidaritatea și implicarea sunt cheile dezvoltării durabile. Oamenii sunt piatra de temelie al acestui popor. Doar împreună putem construi România de mâine.

Fiecare om poate croi, prin unicitate, credință, suflet și minte un fir unic în țesătura neamului nostru. Avem de dus mai departe o moștenire importantă - identitatea și simbolurile neamului transmise peste veacuri, prin jertfă, de marii noștri înaintași".

Prefectul Popescu spune că forța stă în cât de mult sprijin există între oameni.

"Arătați neîncetat că iubiți România. Într-o lume în continuă schimbare, să ne amintim că forța stă în solidaritatea noastră. Să fim aproape unii pentru alții, să fim mai buni, să construim și să creăm un mediu în care fiecare dintre noi se simte valorizat și încurajat să-și aducă contribuția la dezvoltarea țării", a scris Iulian Popescu pe Facebook. 

Galerie foto










Vizualizări: 4,185

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: