Dragnea anunță schimbări majore în administrație. "Sunt agenții inventate"
Președintele PSD Liviu Dragnea anunță o reorganizare a instituțiilor statului. Acesta a dat exemplu că, pe vremuri, exista Ministerul Agriculturii la București și câte o direcție agricolă în fiecare județ. Acum sunt o grămadă de instituții care țin de Ministerul Agriculturii, atât în Capitală, cât și în teritoriu.
Un alt exemplu dat de Dragnea a fost Ministerul Muncii, care are foarte multe instituții în subordine. "Sunt agenții inventate", a spus Dragnea la România TV. Întrebat dacă vor urma concedieri, Dragnea a spus: "Nu neapărat".
Printre instituțiile care țin de Ministerul Agriculturii sunt: Direcția Agricolă, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, Agenția Domeniilor Statului, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Agenția Națională de Consultanță Agricolă, Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Agricultură, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, Compania Națională de Administrare a Fondului Piscicol, Fondul de Garantare a Creditului Rural, Inspecția Națională pentru Calitatea Semințelor, Institutul de Bioresurse Alimentare, Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor, Oficiul Național al Produselor Tradiționale și Ecologice, Oficiul Național al Viei și Produselor Viticole, Oficiul Național al Denumirilor de Origine pentru Vinuri, unități fitosanitare, laboratoare etc.