Două cazuri noi de Covid în Gorj
191 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus la nivel național au fost raportate vineri de Grupul de Comunicare Strategică, mai puține decât joi, când au fost anunțate 197 de cazuri. Miercuri au fost raportate 165 de cazuri noi, iar marți 146.
Pentru Gorj au fost raportate 137 de cazuri de la începutul pandemiei, cu două mai multe decât în ziua precedentă.
Până astăzi, 29 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 18.982 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 12.829 au fost declarate vindecate și externate.
Pentru că numărul de cazuri noi rămâne mic, de la 1 iunie vor fi noi măsuri de relaxare, printre care deschiderea teraselor și ieșirile din localitate fără declarație.