Dotări noi pentru centrul de permanenţă din Turburea
Administraţia locală din comuna Turburea a obţinut finanţare de 200 mii lei pentru dotarea cu mobilier nou a unuia dintre centrele de permanenţă din localitate. Centrul din satul Şipot deserveşte de cinci ani cetăţenii comunei şi pe cei din localităţile învecinate, Bulbuceni, Floreşti şi Aninoasa.
Centrul de permanenţă din Şipot are opt camere, pacienţii putând fi găzduiţi în 16 paturi. În cadrul acestui centru, de la ora 15.00 până a doua zi dimineaţa, îşi desfăşoară activitatea un medic şi o asistentă. În zilele de weekend, dar şi de sărbătorile legale, cadrele medicale lucrează fără întrerupere în cadrul centrului.
Autorităţile locale au considerat că se impune înlocuirea aparaturii folosite încă de la deschidere. Atunci, dotările au fost achiziţionate de primarul Ion Bîrcă cu bani din buzunarul său, dar şi din donaţii.
„Aducem noi dotări la centrul de permanenţă de la Şipot, cu aparat defibrilator, cu tub de oxigen, paturi. Este un centru măricel. Le-am scos la licitaţie. Am obţinut bani în acest sens de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II. Este unul dintre cele mai solicitate centre din judeţ. Personalul medical este plătit din bugetul asigurărilor de sănătate. Noi plătim întreţinerea centrului”, a precizat Ion Bîrcă, primarul comunei Turburea.
Centrul dispune de o autospecială de intervenţie, acordată de Consiliul Judeţean Gorj. Şi salvarea este dotată cu aparatură de specialitate, cu o valoare de 80 mii lei. Primăria Turburea asigură combustibilul necesar, dar şi salariul şoferului de pe salvare.