Dorință de Moș Crăciun. Vrea să se facă bine și să se întâlnească cu colegii săi

Perioada sărbătorilor de iarnă este cea mai așteptată, mai ales de cei mici, stând cu sufletul la gură ca Moș Crăciun să le pună cadourile sub brad. Sunt și copii care au alte dorințe de la Moș Crăciun. Un exemplu este Luca Stoinescu, un copil în vârstă de doar 7 ani, din Bumbești-Jiu, județul Gorj. El are o dorință de la Moș Crăciun, iar noi îl putem ajuta. Familia băiatului are nevoie de 10.000 de euro pentru a-l putea salva. Copilul are o problemă gravă de sănătate, fiind vorba despre hemiplegie stângă spastică, dar și o epilepsie vocală. Mama copilului spune că boala s-a accentuat, având zilnic 15-20 de crize, manifestându-se destul de urât.

Luna decembrie este considerată ca fiind perioada în care trebuie să fim mai buni și să oferim cadouri celor dragi. Sunt copii care depind de noi, de cei care putem întinde o mână de ajutor. Luca este un copil în vârstă de 7 ani care își dorește enorm să se facă bine și să poată merge la școală alături de colegii lui. Micuțul suferă de o boală gravă asociată cu o epilepsie care se accentuează pe zi ce trece. Familia Stoinescu are nevoie de 10.000 de euro pentru a-și salva copilul. Băiatul trebuie să ajungă la București pentru această intervenție. Mama lui Luca face un apel la toți cei cu suflet mare să o ajute pentru ca băiatul să aibă o viață normală.

”Apelez la dumneavoastră tocmai pentru faptul că băiețelul meu are o problemă destul de gravă de la naștere, diagnosticul fiind de hemiplegie stângă spastică cu o epilepsie vocală. De la vârsta de 2 ani am tratat-o, dar acum nu mai răspunde la tratament. Epilepsia vocală este destul de gravă, având în jur de 20 de crize pe zi, fiind o manifestare destul de urâtă. Ni s-a recomandat că modul de rezolvare a acestei probleme este o operație care costă 10.000 de euro și poate fi făcută în București la o clinică. Are dreptul și el la o copilărie normală, să se poată bucura de orice clipă. Este un înger și apelăm la ajutorul dumneavoastră, să ne bucurăm și noi de el. Este destul de greu să treci prin astfel de momente”, a spus  Corina, mama lui Luca.

Și colegii micuțului i-au transmis un mesaj de încurajare lui Luca: ”Abia aștept să te faci bine și să ne întâlnim la școală. Să știi că noi toți te iubim și ești cel mai bun coleg. Eu, Giulia, îți urez mult succes și să te faci bine(...) Luca, sunt colegul și prietenul tău. Știm că o să ajungi pe mâini bune alături de doctori. Îmi doresc să fii din ce în ce mai bine pe zi ce trece. Sper că vei trece ușor peste aceste momente grele din viața ta. Aștept să ne vedem cu bine”, au spus câțiva colegi de-ai băiatului.

Cei care pot întinde o mână de ajutor o pot face în contul bancar: RO20BRDE200SV64129892000

Contul este deschis pe numele tatălui său, Stoinescu Sandu.

Vizualizări: 6,642

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Oameni, locuri, povești:

Citește și: