Doi jucători ai Craiovei, accidentați după primul amical

Eugen Neagoe are motive de îngrijorare după victoria cu Kecskemeti, scor 3-1. Andrei Ivan și Alexandru Crețu au ieșit accidentați în prima repriză a meciului amical.

Cei doi jucători ai alb-albaștrilor au suferit entorse la glezne, după ce au călcat strâmb pe suprafața de joc.

Aflată în cantonament în Antalya, Universitatea Craiova avea deja doi absenți importanți: Nicușor Bancu și Ștefan Baiaram.  Rămâne de văzut cât de grave sunt și aceste ultime probleme medicale.

În această iarnă, trupa antrenată de Eugen Neagoe va mai disputa două partide amicale împotriva celor de la Slask Wroclaw și Partizan Belgrad, ambele meciuri fiind programate pe 15 ianuarie. Pe aceeași dată, Universitatea Craiova se va întoarce în România, pentru a pregăti partida cu FC Botoșani.

Partida FC Botoșani – Universitatea Craiova este programată sâmbătă, 21 ianuarie, de la ora 20:00, pe stadionul Municipal.

Vizualizări: 960

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: