Doi canadieni, uimiţi de minciunile Antenei 3 legate de traficul de copii

Antena 3 şi România TV duc de două săptămâni o campanie deşănţată împotriva lui Klaus Iohannis, candidat la preşedinţia României, pe care îl acuză că a vândut copii pentru organe. Cei trei copii la care se face referire, care au fost înfiaţi în anii ’90 de o familie din Canada, sunt bine mersi şi au la rândul lor copii. Doi români care au trăit 30 de ani în Canada şi au cunoscut copiii au crezut că televiziunile din România nu ştiu adevărul şi au mers să le spună cum stă treaba. Au fost uimiţi să constate că jurnaliştii în care aveau încredere mint cu bună ştiinţă, pentru a-l ajuta pe Ponta să devină preşedinte.

Neculai şi Vasile Doruş, din Galaţi, români care au şi cetăţenie canadiană, s-au întors de câţiva ani în România. Nu le-a plăcut cum arată ţara, iar în 2011 şi 2012 au ieşit în stradă, alături de alţi români, pentru a striga „Jos Băsescu!”. Nu sunt implicaţi politic, dar spun că îşi doresc ca şi România să fie cum este Canada şi cum sunt atâtea alte ţări.

dorus_vasileZilele trecute, Neculai Doruş se uita la Antena 3 şi a văzut că unul din cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale, Klaus Iohannis, era acuzat că a vândut copii pentru organe. „Vă spun că în viaţa mea nu aş vota pe cineva care a făcut asta”, spune Neculai Doruş. Cum se uita el la televizor, a aflat că este vorba de trei fraţi din Sibiu, rămaşi orfani după ce tatăl le-a ucis mama şi apoi s-a sinucis. Copiii ar fi fost înfiaţi de o familie din Canada, iar nişte rude de prin ţară se arătau îngrijorate că aceştia ar fi ajuns la traficanţii de organe. Neculai Doruş şi-a sunat fratele geamăn, pe Vasile, pe care l-a rugat să dea televizorul pe Antena 3, să-i spună dacă nu cumva cei trei copii sunt cei pe care îi cunoaşte el. Lămurindu-se că este vorba de acei copii, cei doi fraţi au pus mâna pe telefon pentru a-l informa pe Mihai Gâdea de la Antena 3 şi pe mătuşile îngrijorate că respectivii sunt bine, că nu au motive de îngrijorare. Au aflat în scurt timp că adevărul se ştie demult, mai ales că Antena 3 a şi trimis un reporter în Canada, care i-a văzut, dar că se minte pentru ca Ponta să câştige alegerile. Aşa că au luat drumul capitalei şi s-au oprit la Naşul TV, singura televiziune care i-a lăsat să spună pe post această poveste.

Vasile Doruş, românul care i-a ajutat pe fraţii din Sibiu

Neculai Doruş era un telespectator fidel al Antenei 3 şi era şocat de povestea cu traficul de copii. „Am văzut emisiunea domnului Gâdea la Antena 3, că domnul Iohannis a vândut copii pentru organe. Am zis, domne, eu ştiu situaţia asta, eu ştiu de trei copii din Sibiu, înfiaţi de o familie din Canada, dar nu ştiam sigur dacă ăştia sunt. L-am sunat pe fratele meu şi i-am zis: bă, uită-te şi tu la televizor şi vezi care-i treaba. El mi-a zis, da bă frate, ăştia sunt”, a spus Doruş.

Vasile Doruş i-a recunoscut pe copii: „Am văzut că se întrebau în mod repetat dacă familia asta a folosit copiii pentru organe şi am zis că dacă televiziunile au nevoie de ajutor, eu sunt martor pentru că am văzut copiii ăştia. În 1990 eu am ajuns în Canada şi noi eram o comunitate mică, de trei-patru mii de locuitori. Ca să vină patru copii adoptaţi din România, a fost ceva aparte, special. Au înfiat o fetiţă, au vrut să mai înfieze un copil. Li s-a spus că a fost un accident tragic, că au rămas trei copii orfani, că nu putem să-i despărţim, dacă vreţi să-i luaţi pe toţi. Vă daţi seama ce sacrificii a făcut familia asta ca să-i ia pe toţi trei, peste cel deja adoptat, iar acum noi să-i acuzăm foarte josnic că aceşti oameni ar fi folosit aceşti copii pentru trafic de organe. M-am oferit să dau ajutor la Antena 3, că eu sunt sigur că aceşti copii trăiesc şi că am vorbit cu ei. Copiii nu ştiau engleză, părinţii nu ştiau română. Eu eram acolo una din două persoane care ştiam română şi m-am oferit să-i ajut. Mi-au explicat cum au ajuns să adopte patru copii, aşa am aflat. Am vorbit cu copiii, că se cam certau între ei copilaşii, le-am spus să se poarte frumos cu oamenii ăştia. Fetiţa de 7 ani şi băiatul de 5 ani au fost înscrişi la şcoală, mai era o fetiţă de 3 ani, iar prima fetiţă adoptată avea patru luni”, a povestit Vasile Doruş.

Reporterul Antena 3 ştie adevărul, dar tace

Fraţii Doruş au fost foarte mâhniţi că minciunile continuă. „Sunt foarte supărat şi foarte mâhnit, pentru că se minte electoratul cu nişte minciuni grosolane. Eu nu ţin nici cu Ponta, nici cu Iohannis. Dacă domnul Ponta ar fi fost în situaţia domnului Iohannis, l-aş fi susţinut pentru că nu ar fi fost vinovat. Mă indignează faptul că aceşti oameni, care au făcut un efort, au luat trei copii ca să nu-i despartă frate de soră şi soră de frate, să îi acuzi acum că au făcut trafic de organe. Vreau prin dvs. să audă Antena 3, să dezmintă domnul Gâdea. Am dat telefon la Antena 3, mi-au dat adresa de e-mail, i-am scris o scrisoare, terminaţi cu această minciună”, a spus Vasile Doruş.

Fratele lui Neculai, a spus că „Eu personal, dacă ar fi adevărat, nu aş putea să votez pentru aşa preşedinte. Dar nici nu aş putea să trăiesc până la sfârşitul vieţii cu mine însumi, să ştiu că cineva este denigrat pe nedrept sau că mătuşile suferă că aceşti copii au fost măcelăriţi pentru organe, m-am oferit să spun adevărul despre acest caz, să iasă adevărul la lumină şi am făcut două scrisori lui Mihai Gâdea personal. Pe 9 noiembrie, Ionuţ Cristache de la Antena 3 a fost în Canada, a filmat, dar pentru că totul era în regulă cu cei trei, postul de televiziune nu a difuzat nimic. I-am cerut domnului Gâdea să îşi ceară scuze pe post, pentru că a dezinformat electoratul”.

REACŢIE

Neculai Doruş a spus că nici staff-ul de campanie al lui Iohannis nu l-a băgat în seamă. „Pe domnul Iohannis îl cunosc doar de la televizor. Am lăsat telefonul meu la staff-ul domnului Iohannis, să le spun că ştiu adevărul, nu m-a sunat nici dracu’. Atunci i-am zis lui frate-miu, hai, mă, să mergem, găsim noi o televiziune şi am ajuns aici”, a povestit Neculai la Naşul TV. Vasile a spus care este motivaţia lui pentru a spune adevărul: „Am stat 30 de ani în afara ţării şi aş vrea ca şi ţara noastră să o ia odată pe drumul normal, dar dacă noi vom continua cu aceleaşi mârşăvii, cu aceleaşi minciuni, nu vom reuşi. Acum, cu Antena 3 m-am convins”.

Vizualizări: 1,452

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: