Disponibilizările pregătite de SNLO pun capăt subteranului din Motru

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) a avut deja o primă întâlnire cu sindicatele în vederea aprobării programului de restructurări pentru luna decembrie a acestui an. Cei mai mulţi disponibilizaţi vor fi de la activitatea de subteran, respectiv Mina Motru alături de activitatea de carieră de la Husnicioara, unitate catalogată de compania minieră drept neviabilă. Reprezentanţii sindicatelor din SNLO, prezenţi la şedinţă au invocat necesitatea unui act normativ din partea guvernului pe baza căruia să se facă reducerile de personal acum, când sunt fonduri. Este vorba despre trei sute de persoane.

Situaţie tensionată în rândul mineritului pe sfârşit de an. Atât administraţia cât şi sindicatele au dat startul unor întâlniri care au drept scop punerea în aplicare a programului de restructurări valabil pe 2012. Vizaţi sunt în primul rând minerii de la Mina Motru, directorul unităţii Adrian Giurcău confirmând că s-a făcut deja şi o situaţie cu cei care îndeplinesc condiţiile de plecare. ”Directorul general al SNLO a solicitat sindicatelor acordul pentru a demara procedurile legale pentru a continua procesul de restructurare aferent 2009-2012. Mai concret de a decala personalul care trebuia disponibilizat în 2012 în ultima lună a anului 2011. Deocamdată noi avem inventariate categoriile care se apropie de vârsta şi de vechimea de pensionare şi se pare că din analizele făcute activitatea de subteran e prima pe listă urmată îndeaproape de carierea Husnicioara de la Mehedinţi”, a declarat Adrian Giurcău, directorul de la Mina Motru.

La Husnicioara criteriile nu sunt valide

Liderul de sindicat de la cariera Husnicioara, Victor Munteanu, nu a participat la discuţiile de luni de la SNLO însă pentru salariaţii din Mehedinţi criteriile de disponibilizare nu sunt valabile. ”Nu am fost prezent la discuţii dar din câte ştiu nu s-a stabilit un număr pentru fiecare unitate în parte. Ce pot să vă spun e că la noi la Husnicioara aceste criterii cu vârsta de pensionare nu sunt valabile pentru că nu se încadrează foarte mulţi aşa că se poate disponibiliza decât dacă sunt alte criterii. Deocamdată se analizează problema”, a declarat Victor Munteanu, lider de sindicat la Husnicioara.

Sindicatele vor act normativ de la guvern

Răspunsul sindicatelor a venit prompt. Nu se vor face disponibilizările respective decât în prezenţa unei hotărâri de guvern care să specifice acest lucru astfel încât anul viitori să nu fie puşi în situaţia de a asista neputincioşi la alte disponibilizări. ”Am spus şi acolo şi repet, nu se vor face disponibilizări fără act normativ din partea guvernului. Nu va fi nimeni forţat să plece dacă nu vrea. În principiu am stabilit să ne axăm pe cei care vor la cerere, cei care îndeplinesc condiţia de pensionare anticipat sau pentru vârstă. Ca şi număr, s-a vorbit cam de 300 de persoane care ar trebui să plece însă doar dacă îndeplinesc condiţiile”, a declarat Nelu Roşca, secretarul general al Sindicatului Roșiuța.

Administraţia vrea noi întâlniri

Responsabilii din cadrul SNLO spun că discuţiile nu au fost încă finalizate urmând să se stabilească o nouă întâlnire cu sindicatele. ”Au fost nişte prime discuţii despre restrângerea şi redistribuirea personalului din cadrul societăţii. Nu au fost trase concluziile finale urmează să ne întâlnim din nou cu sindicatele”, a declarat Constantin Lăzăroiu, directorul Resurse Umane din cadrul SNLO.

Vizualizări: 192

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: