Supermarket-ul LIDL din Târgu Jiu deschide porţile clienţilor
Supermarketul LIDL a fost inaugurat vineri de autorităţile locale şi judeţene, iar de astăzi va fi deschis clienţilor. După un tur prin magazin, oficialităţile au promis că vor reveni pentru a face cumpărături împreună cu familiile lor. Odată cu deschiderea supermarketului, reprezentanţii firmei nemţeşti vor pune la dispoziţia clienţilor o linie telefonică gratuită pentru sesizări, aprecieri şi întrebări. Supermarketul LIDL a asigurat locuri de muncă pentru 35 de târgujieni.
Supermarketul LIDL, din zona CAM, a fost inaugurat vineri de către autorităţile locale. Pentru clienţi magazinul va fi deschis începând din această dimineaţă. Supermarketul LIDL a fost amenajat pe locul fostei Fabrici de Cărămidă, sala de vânzare a produselor având o suprafaţă de aproximativ 1200 mp. În incinta magazinului există şi o sală amenajată pentru fabricarea produselor de patiserie. În fiind a fost amenajată o parcare cu o sută de locuri. Reprezentanţii firmei nemţeşti promit promoţii în fiecare săptămână, în zilele de luni şi joi. “În fiecare săptămână vom veni cu promoţii la produse non food deşi suntem un magazin alimentar. Detalii privind promoţiile se pot obţine atât din pliantele distribuite clienţilor cât şi de pe pagina de internet”, a declarat Adrian Aleman, director de expansiune.
Linie telefonică gratuită pentru sesizări
Clienţii nemulţumiţi de calitatea produselor şi de nivelul preţurilor pot face sesizări apelând gratuit un număr de telefon. Totodată, la numărul 0800896622 se pot adresa întrebări şi se pot comunica aprecieri. “Odată cu deschiderea magazinului, va funcţiona în permanenţă o linie telefonică gratuită pentru sugestii, aprecieri şi reclamaţii. De asemenea, în incinta magazinului se va găsi un caiet în care clienţii pot face atât aprecieri cât şi sesizări. Acest caiet va fi verificat periodic”, a precizat Adrian Aleman. Acesta spune că firma nemţească intenţionează să mărească lanţul de magazine, intenţionându-se a se testa piaţa şi în celelalte oraşe din judeţ. “Nu excludem posibilitatea înfiinţării unor magazine asemănătoare şi în celelalte oraşe din judeţ. În primă fază sunt vizate toate oraşele din ţară care au peste 30.000 de locuitori, însă firma LIDL se află într-o permanentă expansiune”, a declarat Adrian Aleman.
APRECIERE
Şefii judeţului şi reprezentanţii instituţiilor de control s-au arătat mulţumiţi de preţurile practicate de supermarketul LIDL. “Sper ca firma să facă o concurenţă loială, iar clienţii să fie mulţumiţi. În prima fază preţurile sunt accesibile tuturor buzunarelor. Personal pot spune că voi veni, luni, la cumpărături împreună cu familia”, a declarat Liviu Andrei, prefectul judeţului Gorj.
PROGRAM
Supermarketul LIDL va fi deschis începând de luni până sâmbătă între orele 8.00-22.00, iar duminică între orele 9.00-20.00.