Descinderi în Gorj și Alba
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu ofițerii SICE, au efectuat 7 percheziții în județele Alba și Gorj, într-un dosar de evaziune fiscală.
Prejudiciul este de 837.000 de lei. În acest caz, reprezentanții unor societăți comerciale sunt acuzați că, între 2018 și 2022, nu au înregistrat în contabilitate veniturile obținute din vânzarea de cherestea. Au fost emise 1.163 de avize de însoțire a materialului lemnos.
actualizare: Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2022, trei societăți comerciale și reprezentanții legali ai acestora, din județul Alba, ar fi omis, în tot sau în parte, să evidențieze în actele contabile ale societăților, veniturile realizate ca urmare a operațiunilor comerciale efectuate.
În această fază a cercetărilor, prejudiciul total cauzat bugetului este estimat la aproximativ 837.000 de lei, pentru recuperarea căruia au fost dispuse și aplicate măsuri asiguratorii.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost ridicate documente de evidență contabilă, telefoane mobile și au fost puse în aplicare trei mandate de aducere.
Persoanele vizate vor fi audiate la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba- Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.