Căutat de familie, cu ajutorul Poliției
La data de 20 octombrie 2024, polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au fost sesizați direct de către o femeie din Baia de Fier, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, soțul său, Dîrnu Minel, în vârstă de 60 de ani, din Baia de Fier, ar fi plecat de la domiciliu și nu s-a mai întors.
Semnalmente: înălțime 1,85 m, greutate aproximativă 80 kg, calviție frontală, ochi căprui, față ovală, constituție astenică.
La data dispariţiei era îmbrăcat cu o bluză din material textil, de culoare neagră, cu dungi albe, pantaloni de bumbac de culoare albastru închis, iar în picioare purta papuci din cauciuc de culoare neagră.
Orice persoană care poate oferi date ce pot conduce la identificarea bărbatului, este rugată să anunțe cel mai apropiat polițist sau să apeleze numărul de urgență 112.
Sursa: IPJ Gorj