Decizia Universităţii Craiova pentru returul cu Hapoel
Universitatea Craiova are o șansă mare să ajungă în grupele Conference League, iar oficialii formației din Bănie fac tot posibilul ca acest lucru să se întâmple. Universitatea Craiova a remizat „acasă” cu Hapoel Beer Sheva, scor 1-1, în manșa tur a play-off-ului Conference League, iar partida decisivă va avea loc joi, 25 august, ora 20.00, în Israel.
După ce gruparea din Bănie a remizat la Severin Hapoel Beer Sheva, deși oltenii au dominat jocul și puteau să câștige meciul, oficialii din Bănie au luat o decizie care să apropie echipa de grupele Conference League. ProSport a anunţat că delegația Universității Craiova pleacă spre Israel marţi, cu două zile înaintea meciului decisiv cu Hapoel Beer Sheva din Conference League, chiar dacă astfel de deplasări le făceau cu doar o zi înaintea partidei. Această decizie este luată de către oficialii din Bănie pentru ca elevii lui Mirel Rădoi să fie odihniți la ora meciului programat joi, 25 august, ora 20.00, dar și pentru ca aceștia să se acomodeze cu condițiile meteo din cel mai mare oraș din deșertul Negev deoarece se așteaptă ca la ora partidei să fie 37 de grade.
Acesta nu este singurul „sacrificiu” făcut de către oficialii din Bănie pentru ca șansele echipei să se califice în grupele Conference League să crească. Partida cu Chindia Târgoviște din etapa a 6-a care era programată duminică, 21 august, a fost amânată după ce s-a făcut o cerere la LPF.
După partida cu Hapoel Beer Sheva, Universitatea Craiova va juca la Severin cu FC Botoșani, luni, 29 august, ora 21.00, în etapa a 7-a din SuperLiga.