ACS Viitorul Târgu Jiu, surprinsă de jocul celor de la Dinamo
Antrenorul celor de la Dinamo a folosit la meciul cu ACS Viitorul doi jucători recent transferați la echipa din Ștefan cel Mare. Ovidiu Burcă a trimis pe teren chiar și ultimele două achiziții ale echipei sale, Lamine Ghezali și Quentin Bena, mutări care l-au surprins pe antrenorul Florin Stângă.
După meciul cu Dinamo, antrenorul Florin Stîngă s-a declarat surprins de faptul că Ovidiu Burcă a început duelul cu doi dintre jucătorii veniți recent la echipă, Lamine Ghezali și Quentin Bena, aceștia fiind trimiși pe teren chiar din primul minut. „Din punctul meu de vedere, jocul lui Dinamo a fost unul bun. Jucătorii străini care au venit au adus calitate echipei, s-a și văzut, am rămas surprins. Să vină doi jucători și să-i bagi titulari după două zile, dar Dinamo dă tot ce poate”, a spus Stîngă după meci. Chiar dacă Stîngă a lăudat jocul acestora, integrarea în lotul celor de la Dinamo a doi jucători noi era greu de realizat în câteva zile, Burcă făcând chiar apel la fani să aibă răbdare.
În ceea ce privește schimbarea lui Dragu, marcatorul unui gol în acest meci, Stîngă a precizat că a fost făcută din rațiuni tactice: „Am schimbat marcatorul din rațiuni tactice, nu din alte motive. Nu fac niciodată așa ceva în timpul unui meci, decât dacă aveam trei, patru-zero. Altfel, nu! Tot ce fac gândesc tactic, nu gândesc sub impact emoțional”.
Lotul folosit de Stîngă la acest meci cu Dinamo, încheiat cu scorul de 2-0 a fost următorul: Opric – Răsdan, Ad. Stoian, Rogac, Băican – Al. Dulca (Vulpe 84′), Țegle, Banu (Chelariu 35′), Vl. Toma (Micle 69′) – Dragu (cpt.)(Core 84′), Dodoi (P. Mitrică 69′);
Următorul joc din campionat pentru ACS Viitorul va fi în deplasare, cu Unirea Constanța, în etapa a 4-a.