De ce s-a întâmplat acest lucru în Târgu Jiu?

Ceea ce o să citiți nu este o situație care să reprezinte o întreagă comunitate, însă credem că este relevant.


Noi, la Pandurul, am decis să vorbim în fiecare zi cu oamenii de rând, care apucă foarte rar să-și spună punctul de vedere, să aflăm opinia lor despre subiectele care fierb în Gorj. 


Sarcina i-a fost alocată unei colege recent intrată în echipa noastră, o tânără de 24 de ani cu mult potențial și cu o dorință fantastică de a face ceva pentru cei din jurul ei. Un iubitor de oameni, cum îi stă bine unui jurnalist.

Am decis că este nevoie de cel puțin 10 puncte de vedere despre o situație pe care le-o prezintă trecătorilor. Avuseserăm discuții despre faptul că oamenii nu se prea opresc să răspundă la întrebări, că va fi greu să-i abordeze, că uneori se va intimida, alții poate chiar o vor repezi, dar ea să meargă mai departe. 

Misiune îndeplinită. După mult timp pe stradă, într-o zonă centrală, și după ce a abordat zeci de oameni, a adus în redacție cele 10 răspunsuri legate de situația de la CE Oltenia și lipsa unei alternative. Ce au răspuns veți vedea pe site, dar am aflat ceva și mai grav.


Pe lângă multe refuzuri, pe care le luasem în calcul, colega noastră a fost înjurată în cel mai grotesc mod.


De ce ajungi să înjuri, să faci haimana, nemâncată și-n alte multe moduri pe care nu le putem reproduce aici, o tânără care-ți pune o întrebare despre care care se întâmplă în orașul tău? Care este interesată de ce crezi tu? Tu, nu altcineva? 


De ce ajungi ca interacțiunea cu o persoană, necunoscută, să nu fie acceptată, ba din contră pentru că nu o cunoști să-ți verși toate frustrările? 

A contat că era vorba despre o femeie care punea acele întrebări? Sigur da. Probabil unul a povestit cu mândrie despre ce i-a mai zis el unei puștoaice care-l abordase pe stradă să-l întrebe ceva care ținea de locul în care trăiește.


Cum au ajuns unii oameni să te strivească emoțional și asta să li pară normal.

Întâmplarea a fost ieri, dar și astăzi încercăm să mai găsim explicații, să înțelegem și să vedem cum putem contribui la reducerea furiei și lipsei de omenie care a pus stăpânire pe unii concetățeni.

Cineva a întrebat-o scârbit: tu ești plătită pentru așa ceva?

Da, este plătită să afle punctul său de vedere, să se conecteze mai bine cu ce vor oamenii din locul în care trăiește și să afle în ce cred ei.

Pentru noi este importantă opinia fiecărui om din acest județ.

Mai departe întrebăm: cum unii dintre noi am ajuns niște sălbatici și răi în relaționarea cu cei din jur și cum putem să ne vindecăm?


Echipa Pandurul

Vizualizări: 7,974

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: