Redacția Pandurul angajează jurnaliști! Trimite CV-ul tău însoțit de răspunsul la întrebarea: De ce ai vrea să lucrezi la Pandurul? la [email protected] până la data de 15 ianuarie 2025.

(închide)

De ce Gâlcă nu demisionează dar nici Mihai Rotaru nu-l demite! 

Se tot vorbește despre demitere sau demisie a antrenorului de la Universitatea Craiova dar nici una nu s-a produs. Costel Gâlcă ar trebui să ia o decizie în privința clauzei de reziliere pe care o are cu Universitatea Craiova dacă va demisiona.

Universitatea Craiova a suferit o înfrângere umilitoare în Cupa României. Formația antrenată de Costel Gâlcă a bifat un nou eșec, de această dată în fața unei divizionare secunde, Metalul Buzău, 0-1. Mihai Rotaru l-a băgat de urgență în ședință pe tehnicianul oltenilor, dar acesta nu e dispus să renunțe la clauza de reziliere.

Venit în primăvara acestui an la gruparea din Bănie, Costel Gâlcă a făcut o impresie bună până la finalul sezonul trecut, dar în noul sezon echipa sa nu arată deloc bine, iar rezultatele slabe înregistrate în ultimele nouă partide pun presiune pe Mihai Rotaru să îl dea afară.

Potrivit celor de la Fanatik, Costel Gâlcă ar urma să se întâlnească de urgență cu Mihai Rotaru pe parcursul acestei zile, dar tehnicianul nu vrea să renunțe prea ușor la clauza de reziliere. Se pare că Gâlcă are în plan doar două variante: continuă la Craiova sau pleacă și încasează 500.000 de euro de la Mihai Rotaru dar varianta a doua nu e deloc pe placul milionarului. Dacă îl demite Rotaru trebuie să plătească acea clauză.

La scurt timp după terminarea partidei de la Buzău, finanțatorul Universității Craiova a oferit prima reacție și a dat de înțeles că va urma demiterea lui Costel Gâlcă. Mihai Rotaru pune presiune pe antrenor să își asume cu adevărat forma slabă prin care trece echipa și să plece fără să mai activeze clauza de reziliere, după cum a dat de înțeles din declarația făcută la Digisport imediat după meci.

Dragoș Bon, antrenorul de la Academia Universității Craiova, ar urma să preia cârma echipei, temporar, până la numirea unui nou antrenor, dacă se va produce ruptura dintre Costel Gâlcă și Mihai Rotaru.

Vizualizări: 525

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: