De ce este blocată dezvoltarea turismului
Un drum județean blochează dezvoltarea turistică a unei comune din zona de sub munte a județului Gorj. Este vorba de localitatea Schela, străbătută de DJ 674, care face legătura cu județul Hunedoara, drum care pe alocuri poate fi tranzitat doar cu mașini de teren.
Autoritățile locale din comuna Schela se uită peste munte, în județul vecin, acolo unde este un domeniu schiabil dotat chiar și cu telegondolă. Edilul și-ar dori să facă același lucru și la Schela, dar este blocat de drumul județean care este destul de greu accesibil.
"La capitolul investitori stăm foarte prost pentru că zona nu se pliază decât pentru turism. Dezvoltarea turistică a comunei ar fi o șansă reală pentru comună, dar asta dacă s-ar asfalta drumul județean până sus, la Statui, la granița cu Hunedoara. Asfaltarea drumului spre Pasul Vâlcan ar putea aduce investitori în zonă care ar putea continua domeniul schiabil din Hunedoara și la Schela, cu două pârtii", a spus primarul din comuna Schela, Gabriel Deteșan.
Edilul din Schela a purtat discuții în acest sens la un moment dat cu oamenii din partidul din care face parte și acum are în plan cadastrarea terenurilor din Plaiul Schelei.
"Eu am vorbit vechea conducere a PNL despre această posibilitate de dezvoltare a comunei. Nu am renunțat la idee și în perioada următoare am în plan cadastrarea terenurilor din plai, pentru că sunt cetățenii proprietari și poate vor să construiască sau să concesioneze terenurile. Este păcat că ne ține în loc acest drum județean. Cei mai mulți turiști vin de la Hunedoara și fac cale întoarsă de la Statui, că la noi numai mașinile de teren pot înainta. Vin doar cei care au mașini 4X4", a mai spus primarul din Schela.