Darius Buia, prezentat oficial la Petrolul Ploieşti

Ultimul jucător care s-a despărţit de ACS Viitorul Târgu Jiu, Darius Buia, a fost deja prezentat oficial de noua sa echipă. Buia a ales să joace în noul sezon pentru Petrolul Ploieşti, care va avea ca obiectiv promovarea în Liga 1.

ACS Viitorul Târgu Jiu pierde tot mai mulţi dintre jucătorii care au evoluat în ultimul sezon. Ultimul plecat este Darius Buia, care a semnat cu Petrolul Ploieşti, fiind deja prezentat oficial de noua echipă, alături de Marius Coman. ”Clubul nostru a oficializat, astăzi, primele două noutăți din această vară în ceea ce privește lotul de jucători cu care va aborda viitoarea stagiune competițională. Astfel, atacantul Marius Cătălin Coman și mijlocașul Darius Grazian Buia au semnat angajamentele cu FC Petrolul Ploiești, acordurile urmând să se întindă până la finalul sezonului 2022-2023”, a anunţat clubul Petrolul pe pagina oficială unde a postat şi performanţele lui Buia: „Darius Buia, 27 ani, 1.76 metri, a evoluat în ultima ediție de campionat la Viitorul Târgu Jiu, formație pentru care a înscris de 9 ori în cele 14 apariții din sezonul regulat şi din play-out. Fost component al naționalelor de juniori „U17” și „U19”, Buia a mai jucat, de-a lungul carierei, la Dinamo București, Academica Argeș, Gloria Lunca Teuz Cernei, UTA Arad și Sportul Snagov, bifând trei prezențe în Liga 1 și 120 în eșalonul secund şi având 36 de goluri marcate”.

Petrolul poate fi un pas important în cariera lui Darius Buia. Talentatul mijlocaș a fost afectat deseori de accidentări, acestea stopându-i în multe rânduri progresul, deşi era văzut ca un mare talent pe când era la Dinamo.

Vizualizări: 354

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: