Dăncilă minte Comisia Europeană: "Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului"
Scrisoarea premierului Viorica Dăncilă, în care acuză „încercări de înlăturare pe cale violentă” a guvernului, a ajuns la Comisia Europeană, a conformat pentru HotNews, un purtător de cuvânt al eexcutivului european. Scrisoarea a fost obținută de jurnalistul Ovidiu Vanghele, care a publicat fragmente din document pe Facebook.
Viorica Dăncilă se plânge că prin protestele de la București din 10 august și atitudinea unor oameni politici reprezintă încercări de înlăturare pe cale violentă a guvernului ei și îl acuză pe președintele Klaus Iohannis că și-ar fi ignorat atribuțiile de mediator în societate și că a făcut apel la contnuarea protestelor.
Iată cum a văzut Dăncilă protestele. „Evenimentul din data de 10 august nu a mai avut organizatori, fapt ce a dat posibilitatea participării unor manifestanți care au instigat la acțiuni violente. Au fost încercări repetate de intrare în sediul guvernului, de forțare a cordoanelor de jandarmi și de incendiere a unor obiective în spațiul public.
În aceste condiții, forțele de ordine au întreprins demersuri de oprire a violențelor în conformitate cu legislația în vigoare, iar față de plângerile unor demonstranți care au reclamat faptul că au fost victimele unor abuzuri, au fost demarate anchete cu privire la faptele semnalate.
Manifestația din 10 august a devenit subiect de dispută politică internă, majoritatea liderilor partidelor au făcut apel la calm și la izolarea forțelor perturbatoare a ordinii publice. Cu toate acestea, s-au făcut auzite voci ale liderilor politici care au chemat la continuarea protestelor, aducând acuze instituțiilor statului, forțelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetățenii de agresiuni și acțiuni violente. Consider că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate.
De asemenea, funcția constituțională de mediator între societate, forțele politice și instituțiile statului, care revine Președintelui României, conform atribuțiilor din legea fundamentală, a fost ignorată de către acesta, care dimpotrivă a găsit momentul să aducă acuze Guvernului și să facă un apel la continuarea protestelor”.