A murit Aretha Franklin

Cântăreaţa americană Aretha Franklin a murit la vârsta de 76 de ani, după o lungă suferinţă, potrivit cbsnews.com.
Informaţia a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al Arethei Franklin, pentru The Associated Press.
„Regina muzicii soul”, în vârstă de 76 de ani, a murit joi, fiind înconjurată de familie, în locuinţa sa din oraşul american Detroit.
Potrivit publicaţiei locale Detroit News, care citează surse apropiate familiei, cântăreaţa primea îngrijire paliativă de circa o săptămână.
Franklin a câştigat 20 de premii Grammy (inclusiv trei speciale), dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 şi 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziarişti "premiul Aretha".
Vizualizări: 867
Distribuie Trimite pe WhatsApp