Cursuri online în 25 de școli din Gorj. Pe listă sunt și trei licee!
De luni, elevii se întorc la școală, cu prezență fizică. Cursurile vor fi reluate în școlile și grădinițele unde rata de vaccinare anti-Covid a angajaților (dascăli și personal nedidactic) este de cel puțin 60%. În celelalte unități de învățământ, cursurile vor începe online.
87 din 112 unități școlare cu personalitate juridică din județul Gorj depășesc rata de 60% de personal didactic și nedidactic vaccinat împotriva virusului Sars-Cov-2. Astfel, 77,67% dintre școlile gorjene vor începe de luni cursurile cu prezență fizică, anunță Inspectoratul Școlar Județean Gorj.
Cea mai mare rată de vaccinare, de 90,47%, se înregistrează la Școala Gimnazială Bumbești-Pițic. Rate de peste 80% mai sunt în nouă unități, trei fiind din Târgu Jiu, respectiv Clubul Școlar Sportiv, Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și Școala Gimnazială „Sf. Nicolae”.
Prima unitate de învățământ sub limita admisă de 60% este Școala Gimnazială Slivilești – 58%. Urmează apoi școli gimnaziale din Dănciulești, Urdari, Rovinari (nr.1 și nr. 3), Berlești, Polovragi, Săcelu, Crasna, Godinești, Bengești-Ciocadia, Ciuperceni, Novaci, Negomir, Turcinești, Brănești și Albeni.
Ultima pe listă este Școala Gimnazială Prigoria – 36,67%.
La Liceul „Mihai Viteazul” din Bumbești-Jiu, elevii nu vor reveni în bănci, procentul de vaccinare fiind de aproape 54%. La fel și la Liceul Tehnologic Baia de Fier – 51,56%.
Cursuri cu prezență fizică nu se vor relua nici în două grădinițe, o școală și un liceu din municipiul Târgu Jiu. Este vorba de grădinițele cu program prelungit nr. 1 și „Vis de copil”, Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” – 48% și Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” – 41,25%.
Dascălii sunt nemulțumiți și spun că trebuia luat în calcul procentul de vaccinare calculat pe profesori plus elevi în fiecare școală în parte. Doar așa Ministerul Educaţiei ar fi avut o situație apropiată de adevăr și ar fi putut să țină în frâu eventualele focare de COVID-19.