Cum definesc preoții Postul Crăciunului

Postul Crăciunului 2024 a început vineri, 15 noiembrie, și ține până pe 24 decembrie.

Timp de 40 de zile cei care vor să țină post nu consumă alimente „de dulce”, cum ar fi: ouă, carne, brânză, lapte și nici derivate ale acestora.

Preoții definesc postul drept o perioadă de așteptare și pregătire spirituală pentru sărbătoarea Nașterii Domnului din 25 decembrie.

„Fiecare mare sărbătoare este precedată de o perioadă de așteptare, așa cum și în Vechime oamenii l-au așteptat pe Mesia să salveze lumea de rău și de păcat. Pentru creștini, postul Crăciunului este, de fapt, o perioadă de așteptare, de liniște, înainte de marea sărbătoare de Crăciun.

Este un timp ce poate fi petrecut prin momente de curățare sufletească și trupească datorită slujbelor de spovedanie și împărtășanie, deoarece acestea sunt căile de purificare.

Fiecare credincios este așteptat, în toată perioada postului Nașterii Domnului, să vină la biserică, să participe la slujbe, să se spovedească și să se împărtășească”, a declarat Părintele Vasile Ioana, parohul bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București, potrivit digi24.ro.

Preotul a vorbit și despre ce ar trebui să facă ortodocșii.

„Postul Crăciunului este considerat un post de asprime mijlocie, un post al bucuriei și milosteniei, mai blând față de postul Paștelui. Nu se consumă în aceste 40 de zile alimente de dulce, carne, brânză, lapte, ouă și alte derivate ale acestora, precum smântână, mezeluri sau produse care conțin aceste ingrediente, însă există multe zile cu dezlegare la pește în post.

Aceste zile sunt denumite drept perioade de alinare, de mângâiere, în care credincioșii pot consuma pește. Moral vorbind, omul nu este chemat decât în perioada postului să fie blând și bun, ci permanent, așa că îndemnul meu către credincioși este să vină la biserică, să se spovedească, să se împărtășească și să fie buni cu toți cei din jurul lor în fiecare zi”, a mai precizat preotul.

Vizualizări: 530

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: