Cum au reușit trei gorjeni să păcălească zeci de români. Au obținut zeci de mii de euro!
Cei trei tineri din Gorj, reținuți initial în Mureș, după ce ar fi păcălit mai mulți români au fost arestați preventiv. Anchetatorii au comunicat cum acționa rețeaua din care faceau parte cei trei bărbați gorjeni și o femeie din Vrancea. Se dădeau drept cadre medicale și sunau diverse persoane cărora le spuneau că rude de-ale lor au făcut accident, sunt în stare gravă și au nevoie de operații costisitoare.
Profitând de vulnerabilitatea oamenilor, cei patru indivizi au făcut bani frumoși prin deja cunoscuta metodă „Accidentul”, care nu le este străină anchetatorilor.
Toți cei patru indivizi au fost arestați preventiv și riscă mulți ani în spatele gratiilor, mai ales că unul dintre ei mai este vizat și într-un alt dosar. Instanţa a reţinut circumstanţe agravante, care prevăd săvârşirea infracţiunii "profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau altor cauze".
Polițiștii vorbesc de un prejudiciu de 30 de mii de euro. În plus, indivizii ar mai fi luat zeci de grame de aur.
„Una dintre persoanele faţă de care sunt efectuate cercetări se află în prezent în stare privativă de libertate, într-o altă cauză penală. Reamintim că din cercetări a reieşit că, de la începutul lunii iunie 2023 şi până în prezent, cei bănuiţi ar fi apelat telefonic mai multe persoane din ţară şi s-ar fi recomandat a fi cadre medicale sau membrii de familie ai celor apelaţi, în unele conversaţii apelând şi la disimularea vocii. Profitând de vulnerabilitatea persoanelor vătămate cauzată de vârsta înaintate şi sub pretextul că membrii de familie ai acestora ar fi implicaţi în accidente rutiere grave, pentru care este necesară intervenţia medicală de urgenţă şi sume de bani consistente, cei în cauză ar fi determinat persoanele apelate să le ofere bani sau bijuterii de valoare", se arată în comunicatul IPJ Mureş.
Ulterior obţinerii încrederii şi datelor referitoare la adresele de domiciliu ale persoanelor apelate, acestea ar fi fost transmise unor complici care s-ar fi deplasat la locuinţele persoanelor vătămate şi care ar fi colectat sumele de bani sau celelalte bunuri de valoare, după ce s-ar fi recomandat a fi reprezentanţi ai unităţilor medicale.
„În acest fel, cei în cauză ar fi reuşit să obţină peste 30.000 de euro şi zeci de grame de bijuterii din aur de la victime. Cercetările sunt continuate, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş", au precizat reprezentanţii IPJ Mureş.