Cu pierderi uriașe, Direcția Publică Motru vrea un sediu mai mare
În contextul în care AGA nu se poate întruni, mandatul directorului expiră în câteva zile, iar societatea este în pragul dizolvării, nici situația financiară a Direcției Publice Motru nu este una bună. Societatea înregistrează pierderi uriașe, însă directorul vrea un sediu mai mare pentru direcție.
Din situația economico-financiară înaintată primăriei Motru de Direcția Publică aflată sub conducerea directorului Daniel Matei, al cărui mandat expiră la jumătatea acestei luni, reiese clar faptul că societatea a înregistrat numai anul trecut pierderi în valoare de 407.000 de lei.
În acest context, conducerea societății solicită Primăriei Motru un sediu mai mare pentru funcționare. ”Totodată, având în vedere imposibilitatea funcționării într-o singură cameră, situație prezentată atât Consiliului Local cât și Primăriei, s-a aprobat propunerea de schimbare a destinației Școlii Gimnaziale Ploștina din spațiu de învățământ în spațiu pus la dispoziția primăriei pentru funcționarea Direcției Publice Motru pe o perioadă de 10 ani. Am solicitat a fie făcute de urgență demersurile de dare în folosință, dată fiind starea de degradare avansată a acestei construcții ce necesită reparații majore pe timp îndelungat, orice întârziere conducând la prelungirea perioadei de funcționare în locația din Calea Tismanei nr. 31”, se arată în informarea trimisă primăriei.
În anul 2021, Direcție Publică Motru a înregistrat venituri totale în valoare de aproximativ 7.013.000 lei și cheltuieli de 7.421.000 de lei.