Cu Ciucă nu se face primăvară
PNL încearcă să iasă din rahatul în care singur a intrat anul trecut și se agață de singurul liberal din garnitura de top care a rămas nespoit, Nicolae Ciucă. Dar, cu un Ciucă între toate acele jigodii politice, nu se face primăvară.
Ciucă a manageriat binișor guvernul în ultimele luni, în condițiile date și mă refer în principal la echipa de o calitate îndoielnică livrată de partidele din coaliție. A ținut totuși în mână coaliția de guvernare, dacă ignorăm două - trei schelăieli ale lui Cîțu, putem spune că nu a lătrat nimeni în front. A fost o iarnă complicată, cu criza facturilor, cu finalul de pandemie, cu războiul de la graniță și cu schimbarea unor garnituri politice, adică plantarea unor pesediști în locul unor useriști. O iarnă din care ieșirăm.
La câtă mizerie ne-au livrat în ultimii ani PNL și președintele Iohannis, mi-e greu să cred că m-ar mai convinge cineva în următorii ani să votez PNL. L-aș vota pe Ciucă pe persoană fizică, dar deocamdată rămâne de văzut dacă nu este decât un covor sub care se vrea să se ascundă gunoiul PNL. Dacă echipa Ciucă va arăta în 2024 cum arată astăzi echipa PNL, înseamnă că nu este decât o păcăleală. Se scoate în față un om decent, cu bun simț, cu bune intenții poate, în spatele căruia va fi același partid găunos.
Orban și Cîțu și-au făcut echipe pe interese de moment și pe prietenii. Când interesele de moment s-au schimbat, Orban a rămas cu prietenii și Cîțu cu Vîlceanu. Orban a fost om de partid trei decenii și a fost greu de scos pe tușă, dar pentru Cîțu nu a fost nevoie de mai mult de un strănut.
Nicolae Ciucă nu este nici el om de partid. Are ceva ce Orban și Cîțu nu au avut, și anume o carieră solidă în spate. Nu cunoaște partidul și, din câte se plâng liberalii, nici nu îl înțelege. Nici nu e grav, pentru că partidul a fost redus la grupuri de interese legate de căpușarea bugetului public și a instituțiilor de stat.
Dacă Ciucă are capacitatea de a face o ierarhie corectă a valorilor în PNL, dacă are capacitatea de a construi echipe atât la partid, cât și la guvern, de câștigat ar avea nu doar partidul, ci și noi, ceilalți. Nu am văzut însă astfel de reușite la oameni care au ars etape în politică, așa că nu mă entuziasmez. Până la urmă, graba asta de a-l trimite pe Cîțu la culcare poate avea și alte explicații, nu doar salvarea PNL sau îmbunătățirea actului de guvernare. În orice caz, pentru liberali este un câștig, după rușinea numită Cîțu. Să sperăm că Ciucă nu o să vină pe 10 aprilie în fața clasei de mână cu Iohannis, ca să fie votat. N-ar avea nevoie, că deja s-a încolonat tot partidul în spatele lui înainte măcar să își anunțe candidatura. Dar poate simte nevoia domn profesor să fie văzut.
Ciucă mai are un avantaj. Nu este vorbete. Sunt atâția vorbeți în politică, încât, deși îi vedem toată ziua la televizor, nu știm cine sunt și ce spun. Pentru că spun vorbe goale. Pe Ciucă îl vom judeca după fapte.