Novak Djokovic transmite un mesaj
România a fost o țară mai degrabă liberă în această pandemie. Pe la începutul pandemiei au exagerat autoritățile, dar în cei doi ani care au trecut, aproape orice amendă a putut fi anulată în instanță, pentru că judecătorii declară neconstituționale cam toate actele normative care au impus restricții.
Anul trecut, însă, s-a mai mai mult pe avertismente, iar organele de control au fost destul de tolerante cu micile afaceri. Asta mai ales atunci când localitățile erau în scenariul verde.
Să nu uităm ce vară a fost pe litoral și ce petreceri au fost de revelion. Vedem cu toții că măștile obligatorii stau mai mult sub nas sau chiar pe barbă și nu se întâmplă nimic.
În concluzie, libertate am avut mult mai multă decât australienii, care intrau în lockdown la primele cazuri de Covid. Am avut mult mai multă libertate decât francezii, acolo unde președintele Macron este aproape isteric împotriva celor care nu se vaccinează. Sigur, au fost țări mai stricte decât România, dar și țări mai libere.
Novak Djokovic este sârb. Nu spune că este anti-vaccinist, nu spune dacă s-a vaccinat sau nu, spune că vrea să aibă libertatea de a alege. Un mesaj extrem de corect, puternic distorsionat atât de ultrașii vacciniști, cât și de ultrașii nevacciniști. Vreau să pot alege ce este mai bun pentru corpul meu, a spus numărul 1 al tenisului mondial.
Novak Djokovic luptă acum pentru dreptul său de a participa la Australian Open, turneu pe care l-a câștigat de nouă ori. Din motive financiare, organizatorii turneului l-au vrut acolo, din motive politice, guvernul l-a blocat în aeroport și cel mai probabil îl va expulza.
Sârbul dă însă un important mesaj, adevărul fiind că lumea a luat-o razna complet. În lupta cu virusul, justificată, au fost generate o mie de alte probleme. Școlile au fost date peste cap, copiii au carențe mari din cauza învățământului online, iar mulți au probleme psihice de care autoritățile nu vorbesc. Sportul este praf, fiind sportivi care nu au putut participa mult timp la competiții. Publicul a fost îndepărtat. Tot ce ține de domeniul artistic a fost afectat. Plus afacerile din HoReca și nu numai. A crescut însă numărul miliardarilor lumii, pentru că este vorba aia, când unii plâng că este criză, alții produc batiste. Pandemia a generat afaceri de mii de miliarde de euro, dar a distrus alte afaceri.
Novak Djokovic își face test și arată că este sănătos, dar nu este lăsat să concureze pentru că nu este vaccinat. Are vreo logică? O să îmi spuneți că așa sunt regulile și că trebuie să le respectăm cu toții. Este adevărat, dar măcar este cineva care spune că regulile sunt gândite prost.