În România lui 2022, cu războiul la doi pași distanță, armata noastră nu prea mai seamănă cu armata pe care ne-o imaginam noi sau la care speram noi ori despre care am citit în cartea de istorie sau despre care am auzit vorbindu-se laudativ la televizor în ultima perioadă.

În România lui 2022, cu războiul la doi pași distanță, un soldat super antrenat e bătut de un civil și lăsat fără armă. Fără mitralieră și fără muniție. Apoi, hoțul sare gardul unității militare și se face nevăzut. Și nu este prins. Și nici arma nu este găsită.

În România lui 2022, cu războiul la doi pași distanță, un soldat moare după ce e călcat de un tanc. Nu pe front. Ci la un banal exercițiu militar.

În România lui 2022, cu războiul la doi pași distanță, un avion și un elicopter se prăbușesc. Fără să fie atacate de vreo rachetă. Alți opt soldați mor.

În România lui 2022, cu războiul la doi pași distanță, mașinile care ne aduc tancuri se ciocnesc pe drumurile proaste de la noi.

Și era să uit cum au reușit românii să fure motorină de milioane de dolari dintr-o bază militară NATO, ani la rând, fără să fie prinși decât după ce au strâns o avere din sutele de cisterne pe care le-au golit. De acolo, de lângă soldați. Sau cum un turist beat intră, fără mari bătăi de cap și fără să fie oprit de cineva, în Parlament.

Acum, cu războiul la doi pași, se simte careva în siguranță, gândindu-se că armata noastră ar putea fi capabilă să ne protejeze? Această armată? Sau, mai degrabă, ne punem speranțele în Dumnezeu și că-i vor veni mințile la cap cui trebuie?

"Siguranța, pe primul loc!" Era mesajul Armatei într-o vreme. Acum, oare pe al câtălea o fi?