CSM Târgu Jiu a pierdut și al doilea meci cu CSM Târgu Mureș
Baschetbaliștii de la CSM Târgu Jiu au încheiat sezonul actual după ce au pierdut și al doilea meci pe care l-au disputat pentru locul 11. Gorjenii au fost învinși pe teren propriu de CSM Târgu Mureș, scor 58-94.
În urma dublei pierdute cu CSM Târgu Mureș, gorjenii de la CSM Târgu Jiu au terminat sezonul 2022-2023 pe locul 12.
În fața a peste 400 de suporteri, care au ținut să fie alături de echipă la ultima reprezentație din acest sezon, CSM Târgu Jiu, cu o rotație extrem de scurtă, a încercat să ofere o replică solidă grupării din Târgu Mureș. Baschetbaliștii grupării gorjene chiar au reușit în multe momente ale jocului să se ridice la nivelul adversarului. Băieții lui Kresimir Basic au creat pe parcursul meciului câteva faze spectaculoase, spre bucuria fanilor prezenți în tribună. Echipa oaspete, cu o bancă ceva mai lungă și cu jucători mult mai experimentați la nivelul Ligii Naționale, a reușit să controleze meciul și să se impună în toate cele 4 secvențe ale partidei. Pe sferturi a fost 11-22, 20-29, 12-21 și 15-22.
La fel ca și în partida de la Târgu Mureș, gruparea gorjeană a evoluat fără 5 dintre jucătorii de bază: Shamiel Stevenson, Dylan Frye, Anthony Durham, Thomas Kottas și Randall Brumant. Andrei Gheorghe a fost, din nou, ca și în partida de la Târgu Mureș, cel mai bun marcator al grupării gorjene. Pivotul echipei din Târgu Jiu a terminat jocul cu 16 puncte.
Și tot ca în partida de la Târgu Mureș, căpitanul Porter Troupe a fost singurul jucător străin din angrenajul echipei gorjene care a evoluat și în meciul de la Târgu Jiu. Porter Troupe a recunoscut că nu este foarte mulțumit cu locul ocupat de gruparea gorjeană în clasament, dar este bucuros că CSM Târgu Jiu a terminat cu bine campionatul, reușind să se mențină în Liga Națională.