Creștere salarială fixă, nu procentuală, la CE Oltenia
Sindicatul Mine Energie Jilț Turceni a publicat pe pagina de socializare solicitările sindicatelor la negocierea Contractului Colectiv de Muncă de la Complexul Energetic Oltenia, începută în februarie.
Compania a propus o majorare a fondului de salarii cu 5%, dar sindicatele vor mai mult, avansând chiar 15%. Mai interesant este însă faptul că vor ca banii să fie împărțiți în mod egal salariaților, nu ca până acum, când 5% însemna mai nimic pentru cei cu salarii mici, iar cei cu salarii mari se distanțau de restul lumii.
“Creșterea salarială aplicată în sumă fixă pentru fiecare salariat, fără a exista discriminare (cât ia un salariat cu clasa 35, atât va lua și cel cu clasa 20)”, se arată în postarea sindicatului.
În privința intruducerii în salariu a sporului de producție obținut după greva de anul trecut, sindicatele nu au ajuns la un consens.
Este consens în privința majorării tichetelor de masă la 20 de lei pe zi, a voucherelor de vacanță la 2.230 de lei, dar și la creșterea celor trei prime anuale și a cotei de combustibil.