Sindicalist: Varianta este de majorare cu 5%. Nu vom accepta sub nicio formă

Discuții tensionate între liderii de sindicat și administrația Complexului Energetic Oltenia. După primele calcule, fondul de salarii al companiei nu ar putea fi majorat decât cu 5%. Sindicaliștii nici nu vor să audă de această variantă în debutul negocierilor pentru noul Contract Colectiv de Muncă.

Liderii de sindicat din minerit și energie plusează. Își doresc, pe lângă majorarea salariilor, și prime mai mari, dar și ca tichetele de masă să crească până la 20 de lei.

Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, a transmis că deja directorii companiei au aflat că salariații nu sunt de acord cu o majorare a lefurilor atât de mică: „Ne-au spus că nu există altă variantă decât mărirea cu 5% a fondului de salarii. Nici noi, nici ceilalți colegi nu am fost de acord și nici nu vom fi de acord ca fondul de salarii să crească numai cu 5% sau veniturile salariaților să crească doar cu atât. Am spus acest lucru și membrilor Consiliului de Supraveghere. Vom primi și noi bugetul de venituri și cheltuieli al companiei”.

În plus, oamenii vor să primească tichete de masă mai mari. În același timp, cota de combustibil să fie majorată și, de asemenea, cele trei prime să fie mai mari din acest an. „Administrația trebuie să știe un lucru foarte clar: Sunt nicio formă nu vom fi de acord numai cu asemenea creștere salarială. Nu se pune problema! Mai sunt și alte părți, facilități care nu afectează fondul de salarii. Tichetele de masă pot ajunge până la 20 de lei. Să nu creadă careva că vom renunța inclusiv la această doleanță, ca valoarea tichetelor de masă să crească până la 20 de lei. E vorba de cota de combustibil, care trebuie obligatoriu majorată. Plus primele de 1 Mai, de Ziua Energeticianului și de Crăciun care trebuie mărite obligatoriu. Sunt sigur că dacă dăm dovadă de calmitate, vom reuși să rezolvăm doleanțele salariaților din Complexul Energetic Oltenia”, a încheiat Căldărușe, la TV Sud.

La începutul lunii aprilie, cei peste 13 mii de angajați ai companiei energetic trebuie să aibă un nou Contract Colectiv de Muncă.

Vizualizări: 4,168

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: