Costea Vladimir: „Vreau să îmbin fizica cu poezia”

Filologia, fizica şi matematica. Acestea sunt pasiunile unui tânăr elev din Motru care recent a câştigat şi locul I la un concurs ce îi demonstrează măiestria în potrivirea cuvintelor. Vladimir Costea este elev al Colegiului Naţional „George Coşbuc” din Motru şi vrea să urmeze în viaţă o carieră care să-i permită o combinaţie nu tocmai firească: matematică, fizică şi filologie.

Pasiunea pentru cuvinte şi lectură l-au făcut pe tânărul din Motru să citească până în prezent zeci de cărţi, toate despre ambiţie şi iubire, cărţi de la care a învăţat să fie comunicativ şi să preţuiască oamenii din jurul lui. Chiar dacă la prima vedere am putea crede că Vladimir este la un profil uman, acesta mărturiseşte că tot matematica-informatica a câştigat în lupta cu filologia. „Am vrut să urmez un profil uman dar în cele din urmă am optat pentru matematică-informatică dar iubesc în continuare filologia. Încerc să citesc câte o carte pe săptămână pentru că îmi plac foarte mult. Cel mai mult citesc Paulo Coelho pentru că îmi plac cărţile lui, transmit, poveştile sunt fascinante”, a mărturisit Vladimir.

Elev în clasa a X-a, Vladimir Costea ştie cu exactitate combinaţia care îi va aduce împlinirea pe viitor. Nu vrea să renunţe la matematică, dar nici la pasiunea pentru libertatea expresiei. Mai ciudat este că nici fizica nu-i dă pace lui Vladimir şi ştie că viitorul lui le cuprinde pe toate. „Îmi place foarte mult matematica, informatica şi ştiu că vreau o combinaţie între ele dar îmi mai place şi fizica. Nu ştiu, cred că vreau să îmbin fizica cu poezia, o combinaţie fizică, matematică şi filologie”, a precizat Vladimir Costea.

A participat la concursul „Cititul dăunează grav inculturii”, la care recent a câştigat locul I, alături de alţi doi participanţi. Motivaţia a fost una cât se poate de sinceră. „M-a bucurat nespus de mult să aflu că este un concurs în care elevii au şansa să spună ce gândesc liber. Recunosc că la început al luat totul ca un joc”, a declarat Vladimir Costea.

Câştigarea concursului a fost inedită pentru Vladimir dar în acelaşi timp şi-a dat seama că are un dar la care nu poate renunţa aşa uşor. „A fost ceva neaşteptat mai ales că în copilărie nu prea înţelegeam româna, iar acum scriu poezii şi proză. Îmi place cel mai mult tema iubirii şi despre asta scriu foarte mult. Oricum înţeleg că este un dar şi nu o să renunţ la el. Câştigarea concursului m-a făcut să înţeleg asta”, a precizat Vladimir.

Cartea care şi-a pus cel mai bine amprenta asupra lui Vladmir este „Portretul lui Dorian Gray” dar nici „Alchimistul”, citit în copilărie nu este mai prejos. Visul lui Vladimir nu are nimic în comun cu cărţile. „Pe lângă faptul că îmi doresc foarte mult ca cei pe care îi iubesc cel mai mult să fie fericiţi şi împliniţi, îmi mai doresc să ajung preşedinte, mai greau de realizat dar nu se ştie niciodată. Orice om are un vis în viaţă, mai mult sau mai puţin realizabil”, a declarat Vladimir Costea.

Vizualizări: 148

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: