Au început anul sub semnul distracției. Mii de turiști, la Rânca!
Chiar dacă nu e zăpadă din belșug, turiștii n-au renunțat la rezervări. Stațiunea Rânca este ocupată, în aceste zile, în proporție de 90%. Mii de turiști din toate colțurile țării petrec primele zile din 2023 în zona montană din Gorj.
Pârtia din centrul stațiunii este perfectă pentru schi. "M-a prins noul an pe pârtie. Este zăpadă artificială, dar este perfectă. Vremea este numai bună. Suntem din București. Am venit cu familia și mai stăm două zile în Rânca. Suntem prima dată aici și este foarte frumos", a spus o turistă. "Pentru cine vrea să învețe să schieze cred că este perfect. Nu este aglomerat și este foarte frumos. Peisajele sunt frumoase, mâncarea este bună, pensiunea la care ne-am cazat este curată. Avem tot ce trebuie pentru o vacanță așa cum trebuie", a spus un alt turist.
Aproape toate pensiunile și hotelurile sunt pline în aceste zile. "Aici, la Rânca, petrecerile sunt fabuloase, jocuri de artificii, mâncăruri, de toate, atât bucătărie europeană, cât şi tradiţională şi toate au dus la un Revelion extraordinar de plăcut. Avem oaspeți străini, avem turiști din toate colțurile țării, pe care i-am fidelizat în ultimii ani și chiar dacă nu avem zăpadă naturală, vremea este splendidă și turiștii pot să schieze", a declarat cabanierul Constantin Pănescu.