Continuă lucrările la cula din Aninoasa. Astăzi s-a montat scheletul acoperișului
Ambulanța pentru Monumente continuă misiunea în satul Groșerea, din Aninoasa, pentru a salva Cula Crăsnaru de la dispariție. Astăzi, voluntarii au pus în siguranță clădirea și au lucrat la refacerea acoperișului.
Meșterii și studenții voluntari încearcă să recupereze ce se mai poate din materialele vechi. Ca un puzzle, completează cu piese noi. "Și mai mare provocarea e să-l asamblăm pe jos și să-l ridicăm cu macaraua. Putem păstra încă foarte mult. Noi îi numim martori. Are încă foarte mulți martori după care putem lucra și la lemnărie, și la zidărie", spunea Ștefan Vaida, unul dintre voluntari.
Cula are doi proprietari, dar de unul nu se mai știe nimic. Ar fi în Statele Unite ale Americii, dar nu a fost găsit. Cel de-al doilea și-a dat acordul ca asociația să facă reparațiile urgente pentru ca monumentul să nu se piardă mai ales că se află pe lista celor pe care statul român le vrea în UNESCO.
La monument se lucrează intens, dar fondurile încă nu sunt suficiente. Doritorii pot dona în continuare. Numele donatorilor va fi gravat pe șiță.