Conducea tractorul, dar nu avea permis
Un tânăr de 24 de ani, din comuna Plopşoru, a fost oprit pentru control pe DN 66 Vlăduleni, în timp ce conducea un tractor. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tractorul nu este înregistrat sau înmatriculat în circulație, iar tânărul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infractiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat în circulație pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.
Tot la aceeași dată, polițiștii au oprit pentru control un alt tractor, pe strada Plopilor din comuna Bâlteni, condus de un bărbat de 45 de ani, din comuna Bâlteni.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.
De asemnenea, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infrcțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care nu deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.
Totodată, bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.