Condiţie pentru reautorizarea fabricii de var de la Bîrseşti

Autorizaţia de mediu a fabricii de var de la Bârseşti expiră în această toamnă. Societatea Simcor Var SA Târgu Jiu a solicitat la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj emiterea unei noi autorizaţii de funcţionare. În ultimii ani, societatea a investit în noi filtre la mori pentru a reduce emisiile de pulberi, dar şi în alte instalaţii, spun reprezentanţii APM Gorj. Materia primă folosită pentru producerea varului provine de la cariera de la Suseni a celor de la CRH, producătorul de ciment de la Bârseşti. „Capacitatea de producţie a varului îi determină să deţină autorizaţie integrată, deoarece au cuptoare pe gaze care au, ca şi capacitate, peste 50 de tone pe zi. Calcarul se concasează la un anumit tip de sort şi se introduce în cuptoarele de var. Acesta este comercializat sub formă de var bulgări şi var hidratat, măcinat. Acum sunt în procedură de a obţine o nouă autorizaţie”, a declarat Nicolae Giorgi, directorul APM Gorj.

Comisia de analiză tehnică s-a constituit luni, 16 octombrie, la sediul APM Gorj pentru a analiza solicitarea celor de la Simcor Var. Direcţia Silvică Gorj a pus o condiţie şi a cerut solicitantului să planteze plopi în incinta fabricii, în zona industrială, acolo unde nu se desfăşoară activitate.

Autorizaţia de funcţionare are o valabilitate de 10 ani. Fabrica de la Bârseşti este printre ultimii trei producători de var din ţară. 

Vizualizări: 1,051

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: