Condescu nu agreează ideea înființării unui nou club de fotbal
Primarul Marcel Romanescu a declarat că ar putea să convingă oameni de afaceri, inclusiv pe directorul Artego, Viorel David, să se implice într-un nou proiect sportiv la Târgu Jiu. „Dacă mă uit în urmă cu zece ani și văd că am cheltuit aproape 50 de milioane de euro cu Pandurii și vedem acum unde am ajuns, asocierea asta fără un control riguros al banului public nu s-a făcut tocmai eficient. M-aș bucura să vină cineva să spună că vrea să facă o echipă de liga I. Iau în calcul această soluție, dar vreau să discut și cu reprezentanții Complexului Energetic Oltenia și cu echipa de la Consiliul Județean”, a declarat Marcel Romanescu.
În replică, Marin Condescu îi transmite că, din moment că au fost băgate în insolvență cluburile de handbal, baschet și fotbal, asociații nu se mai pot implica în proiecte noi. „Vorbesc oameni care nu știu ce înseamnă un club și nu au promovat niciodată un club. Toți cei care au participat la proiectul Pandurii și la bine, când am fost vicecampionii României și când am jucat în Europa League, dar și la rău, când au băgat-o în insolvență, trebuie să știe că legea nu îți permite după ce ai băgat două societăți în insolvență, să concepi o nouă societate. Oamenii încep să știe ce urmărești. Atât Consiliul Județean, cât și Consiliul Local Târgu Jiu au băgat în faliment clubul Energia, echipele de handbal și baschet. Clubul are datorii foarte mari, undeva la 65 de miliarde de lei vechi, și nu știm când vor fi recuperate și acelea. Dacă vor băga și Pandurii, nu mai au voie să se constituie într-o nouă entitate în domeniul respectiv”, a anunțat Marin Condescu.