Condamnat în Spania, adus să facă pușcărie în România. E periculos!
Ion Munteanu, zis Berbec, a fost adus joi în România, pentru a ispăși o pedeapsă de 22 de ani de închisoare, primită în Spania.
Transferul a fost stabilit prin sentința Curții de Apel București, care a dispus recunoașterea și punerea în executare, în România, a unei pedepse aplicate de Curtea Regională din Huelva.
Românul a fost condamnat de instanțele spaniole pentru comiterea, pe teritoriul Spaniei, a infracțiunilor de omor calificat, tâlhărie calificată și furt calificat al unui vehicul, în scop de folosință. Fapta s-a petrecut la începutul lunii octombrie a anului 2008, când condamnatul și alte persoane, au intrat în incinta proprietății unui om de afaceri important din localitatea spaniolă Huelva și l-au agresat.
Cel atacat se numea Manuel Diaz Calo și a fost surprins de gruparea condusă de ”Berbec” în saună. Tâlharii au profitat de faptul că proprietatea era situată într-o zonă izolată, pe malul unui râu și era păzită de sisteme sofisticate de alarmă și de trei câini de pază.
Infractorii știau că acesta ține în casă importante sume de bani și valori. Spaniolul a fost bătut ore întregi până a decedat, dar tot nu a spus combinația de la seif.
Deși nu au aflat informația care îi interesa, membrii bandei nu s-au lăsat și au smuls seiful din perete. Apoi l-au transportat cu o furgonetă aparținând firmei victimei, în zona unui canal, unde l-au deschis și au sustras bunurile din interiorul acestuia, inclusiv un ceas Rolex, achiziționat de victimă în anul 1985, cu o valoare de peste 3.000.000 de pesetas.
Din grupare nu a fost prins decât românul Ion Munteanu zis ”Berbec”, care însă nu a declarat nimic despre ceilalți complici