Comisie pentru grila de salarizare de la CEO. Cine face parte!
Comisia care se va ocupa de reevaluarea grilei de salarizare la nivel de CE Oltenia va avea în componenţă zece membri, cei mai mulți fiind din partea sindicatelor.
Sindicatele și administrația CE Oltenia s-au întrunit marți, 9 mai, în ședință, pentru constituirea comisiei care să rezolve problemele angajaţilor cu salarii mici. În urma discuțiilor, s-a stabilit ca CE Oltenia să aibă trei membri în această comisie, Federația „Univers” tot trei membri, Federația Națională Mine Energie (FNME) doi membri (Constantin Mitrescu și Nicolae Bădița), iar Federația Energetica și Petrom Energie câte un reprezentant.
Ce spun sindicatele
Liderul Federației „Univers” nu crede că această comisie va reuși să armonizeze salariile la nivel de companie. „Sperăm să înființăm această comisie, dar eu am dubii destul de mari privind fondul de salarii și reușita acestei comisii, pentru că s-au creat acele comandamente, se lucrează la 6 zile, chiar la 7 zile, ceea ce este o problemă foarte mare deoarece fondul de salarii va fi consumat dacă va fi așa până la sfârșitul anului și nu ar rămâne bani pentru acele egalizări. Sperăm să nu fie așa”, a declarat Adrian Marciuc. În schimb, preşedintele Sindicatului Mine Energie Oltenia speră ca într-un timp scurt să se vadă efectele înființării acestei comisii. „Pentru a vorbi cu adevărat de o echilibrare a salariilor, obligatoriu, în prima fază, sper ca până luna viitoare, să nu mai existe salariați până în clasa 10. Efortul financiar pe care îl face compania este unul minor. În ceea ce privește fondul de salarii, faptul că au consumat cu sâmbetele și duminicile nu e un impediment”, a declarat Gabriel Căldărușe.
„Grila este foarte simplu de realizat, problema e la limita de salarizare pe fiecare funcție în parte. La clasele mici contează și funcțiile fiecăruia. O bucătăreasă nu poate să aibă cât un sudor agățat pe chingă la 90 de metri. Cei cu salariile mici sunt și cu cea mai puțină responsabilitate și cea mai puțină muncă”, a comentat Constantin Mitrescu, prim-vicepreședinte FNME.
Federațiile vor trebui să comunice până miercuri pe cine mandatează să facă parte din comisie.