Colegiul Medicilor, primele concluzii după decesul băiatului de 16 ani

„Orice caz care reprezintă o urgență medicală vitală trebuie să fie tratat acolo unde pacientul se prezintă, dacă unitatea medicală dispune de dotarea medicală necesară și de personal medical în serviciu”, este mesajul transmis de Colegiul Medicilor din România în cazul care a revoltat o țară întreagă. Un adolescent, în vârstă de doar 16 ani, a decedat în Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu așteptând o ambulanță care să-l transporte la spitalul din Craiova. 

Cazul este anchetat inclusiv de Poliție, dar Colegiul Medicilor din România a transmis că așteaptă rezultatele anchetei făcute de colegii lor din Gorj. 

„(...) Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, a discutat cu președintele Colegiului Medicilor Gorj, pentru a afla informații suplimentare despre acest caz, dar și despre demersurile de autosesizare a Colegiului Medicilor Gorj pe această situație tragică. Colegiul Medicilor din România așteaptă în prezent informațiile oficiale în acest caz. 

Reprezentanții Colegiului Medicilor din România mai precizează că astfel de situații pot aduce grave prejudicii profesiei medicale și consideră că trebuie acționat transparent și rapid, dar cu respectarea pașilor unei anchete pentru a clarifica circumstanțele care au cauzat această tragedie, fără antepronunțare, cu maxim profesionalism și responsabilitate.

Președintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ. dr. Cătălina Poiană, mai subliniază că orice caz care reprezintă o urgență medicală vitală trebuie să fie tratat acolo unde pacientul se prezintă, dacă unitatea medicală dispune de dotarea medicală necesară și de personal medical în serviciu.

Colegiul Medicilor din România are responsabilitatea de a apăra prestigiul profesiei medicale și de a menține încrederea pacienților în medici, prezentând transparent orice situație și acționând în conformitate cu prerogativele stabilite de lege. (...) Colegiul Medicilor din România mai subliniază că este nevoie de un număr suficient de medici, care să acopere toate specialitățile, dar și de soluții pentru a reuși o distribuție echitabilă a resursei umane din sănătate pe întreg teritoriul țării, având în vedere dreptul fiecărui pacient român de a avea acces la servicii medicale, indiferent de regiunea în care se află”, a transmis Colegiul Medicilor din România într-un comunicat.

Până în momentul de față, singurele măsuri care au fost luate a fost amendarea cu câte 3000 de lei a medicului din UPU Liliana Crăciun și a chirurgului Valentin Neagu, care l-a consultat pe copil și l-a diagnosticat cu peritonită, dar a refuzat să-l opereze pe motiv că nu are competențe pediatrice.

Vizualizări: 1,876

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: