CN U15 Masculin: CSM Târgu Jiu va juca pe teren propriu meciurile din Grupa 10
Echipa de baschet masculin U15 a CSM Târgu Jiu revine pe parchet la finalul acestei săptămâni, pentru meciurile din cadrul primului turneu din Grupa 10. Turneul se va desfășura la Târgu Jiu, sâmbătă, 11 noiembrie, și duminică, 12 noiembrie.
Dacă fetele se deplasează tocmai la Covasna pentru turneul din acest weekend, băieții lui Răzvan Bratoloveanu vor juca, pe teren propriu, meciurile primului turneu din Grupa 10. Alături de CSM Târgu Jiu din această grupă mai fac parte LPS Bihorul CSM Oradea, AS BC Valbon Arad și LPS Târgu Mureș. Partidele de sâmbătă, 11 noiembrie se vor juca în Sala Sporturilor, în timp ce disputele de duminică, 12 noiembrie, se vor desfășura în Sala ”Voievod Litovoi”. Baschetbaliștii pregătiți de Răzvan Bratoloveanu au planuri mari pentru acest turneu și vor să câștige toate cele trei meciuri după cum anunță site-ul clubului.
Răzvan Bratoloveanu, antrenor echipa de baschet masculin U15 CSM Târgu Jiu, a precizat că va fi un turneu dificil: ”Va fi un turneu dificil, împotriva a trei echipe bune. Ne dorim să îndreptăm greșelile pe care le-am făcut în cadrul turneului de la Sibiu. Ne dorim trei victorii, mai ales că jucăm pe teren propriu. Am încredere în toți și sper ca la final să ieșim învingători din toate cele trei meciuri”.
LOT CSM Târgu Jiu U15: Lucian Toma, Bogdan Calotă, Vladimir Gugea, Luca Pop Manta, Răzvan Simionescu, Vlad Rădulea, Gabriel Tismănaru, Andrei Bohorăscu, Rareș Sgondea, Vlad Plăstoi, Patrick Negru, Marian Sprîncenatu. Antrenor: Răzvan Bratoloveanu.