Cine-l contracandidează pe Birău la Târgu Cărbuneşti
Deputatul de Gorj Radu Miruţă a anunţat candidatul USR pentru primăria Târgu Cărbuneşti.
Numele acestuia este Ionuţ Giubalcă şi nu a mai fost implicat în activităţi politice până acum.
„Toată această situaţie în care se află sistemul politic, sistemul economic al ţării, toate aceste necunoscute m-au făcut să mă implic şi să imi doresc mai mult pentru judeţ, pentru oraş. Sper să răsplătesc pe măsura încrederii pe care am primit-o. Cred că dintre toate oraşele din Gorj, Târgu Cărbuneşti este cel mai înapoiat din punct de vedere al investiţiilor şi cred că locuitorii acestui oraş merită mult mai mult decât au primit în ultimii ani” a declarat Ionuţ Giubalcă. Cărbuneștiul este condus acum de Dănuț Birău de la PSD.
Și PNL Gorj a stabilit primar pentru Cărbunești, pe Constantin Târziu.