Cimitir penticostal în comuna Albeni
Comunitatea cetăţenilor de religie penticostală din Albeni a început demersurile pentru construirea unui cimitir în localitate. Pastorul acestui cult a achiziţionat deja terenul şi încearcă obţinerea avizelor necesare pentru demararea lucrărilor.
Cetăţenii din comuna Albeni, care au aderat la altă religie decât cea ortodoxă, vor să aibă propriul cimitir. Este vorba de cultul penticostal, căci în Albeni mai sunt alte două culte religioase. „Sunt mulţi adepţi, avem trei biserici de acest gen în toată comuna, mai este una în Câmpu Mare, încă una la drumul judeţean şi una într-un sat. Sunt diferite culte, nu doar penticostali. El vrea să facă cimitirul undeva în câmp, a fost un teren extravilan pe care l-a cumpărat de la nişte oameni. Ar fi primul cimitir de acest gen la noi în comună, nu mai avem decât pentru creştini ortodocşi”, a precizat primarul localităţii, Ionuţ Stan.
În prezent, penticostalii sunt înmormântaţi în cimitirul ortodox, chiar dacă aceştia nu plătesc taxa de cult. „Sunt înmormântaţi în cimitirul de ortodocşi, dar vor să aibă propriul lor cimitir, având şi biserica lor. Sunt foarte mulţi, ei nu plătesc taxa de cult. Cel care vrea să facă cimitirul este persoana care ţine slujbele la ei”, a mai spus primarul din Albeni.
Cimitir şi în Câmpul Mare
Totodată, în comuna Albeni ar urma să mai fie construit încă un cimitir, pentru comunitatea de strămutaţi din Câmpul Mare. Oamenii sunt nevoiţi să parcurgă zece kilometri până la cimitirul din centrul comunei Albeni. „Până în toamnă trebuie să fac un cimitir pentru oamenii din Câmpul Mare, pentru că este prea departe să-şi aducă morţii la cimitirul din Albeni. Până în toamnă sper să le fac acolo cimitir şi lângă cimitir să le fac o capelă ceva. Este departe, sunt vreo 10 kilometri de la ei la cimitirul din Albeni”, a spus Ionuţ Stan, primarul din Albeni.
Biserică înfiinţată doar pe hârtie
Situaţia cetăţenilor din Câmpul Mare este cu atât mai stranie cu cât aceşti oameni au şi biserică, însă doar pe hârtie. „Pe timpul fostului primar, au dat ce au dat şi au înfiinţat parohie în Câmpul Mare, acum oamenii vin peste mine ca să-i las să-şi amenajeze şi ei o bisericuţă în două săli de clasă de la şcoala din Câmpul Mare. Eu nu pot să fac lucrul acesta, nu este legal. Nu ştiu cum au făcut, dar este înfiinţată parohie, este preot arondat pentru Parohia Câmpul Mare, dar ei nu au unde să-şi ţină slujbele, nu au biserică, nu au nimic şi m-au rugat să le dau două clase de la şcoală să ia şi ei Paşti, dar nu pot”, a conchis Ionuţ Stan, primarul din Albeni.