Cereri pentru plecarea din CE Oltenia, și în septembrie

Salariații Complexului Energetic Oltenia au avut termen până la 30 august pentru a depune cereri să plece din companie cu patru salarii compensatorii. Cum nu s-a ajuns la numărul preconizat, de 200 de cereri, termenul a fost prelungit cu încă o lună.

Acționarii au aprobat 200 de concedieri colective pentru acest an, dar cum condițiile de plecare sunt mai proaste față de anii trecuți, nu prea au fost solicitări. Circa o sută de persoane au plecat din companie în iunie, alte 16 cereri fiind în analiză.

Până anul trecut, salariații beneficiau pe lângă salariile compensatorii date de guvern, de un venit de completare timp de doi ani, care acoperea diferența dintre ajutorul de șomaj și salariul mediu. Din acest an, guvernul nu mai acordă venit de completare, astfel că minerii și energeticienii au plecat cu doar patru salarii brute.

În aceste condiții, au plecat doar cei cu boli grave sau care îndeplineau condițiile de pensionare în perioada imediat următoare.

Pentru eventualitatea că mai sunt oameni care vor să plece, administrația a anunțat că va fi prelungit termenul de depunere a cererilor până la finalul lunii septembrie.

În paralel cu concedierile, CE Oltenia face angajări. Au fost scoase la concurs zeci de posturi de sudor, dar pe viitor va fi un concurs și pentru vulcanizatori. Mulți meseriași au ieșit la pensie și este nevoie de noi specialiști în companie. (A.A.)

Vizualizări: 4,955

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: