CEO, în Strategia Anticorupţie. Fraudele, reduse cu 50%!
Complexul Energetic Oltenia este una din cele patru companii cuprinse în cadrul Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA). Compania din Gorj este una cu istorie în procese penale, fostul director Laurenţiu Ciurel fiind judecat într-unul dintre cele mai cunoscute dosare de corupţie din România, alături de fostul premier Victor Ponta, senatorul PSD Dan Şova şi colegii din CE Oltenia Octavian Graure şi Dumitru Cristea.
Scopul acestei strategii este prevenirea corupției în România și reducerea cu cel puțin 50% a cazurilor de fraudare. Ministerul Energiei face parte din proiectul noii Strategii Naționale Anticorupție (SNA) 2016-2020, alături de Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Transporturilor și Ministerul Justiției. Persoane din ministerele amintite vor forma o comisie ce va participa la mai multe întâlniri în teritoriu. Scopul este creșterea integrității, reducerea vulnerabilităţilor și a riscurilor de corupție în mediul de afaceri. Printre companiile subordonate Ministerului Energiei, care vor fi vizate de această strategie, se află și CE Oltenia, potrivit unor informații. Practic, șefii din CE Oltenia vor fi instruiți cu privire la sancțiunile pe care le pot lua dacă nu respectă legea și vor fi dezbătute situațiile în care directorii sau angajaţii din compania energetică sunt predispuși la fapte penale. ”Este de la sine înţeles: cei care nu înţeleg acest deziderat nu îşi găsesc loc în sistemul energetic” a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
A fost selectată și CE Oltenia deoarece de-a lungul timpului verificările Guvernului sau Curții de Conturi au scos la iveală nenumărate nereguli, multe lăsate cu dosare penale.
Documentul ce va rezulta este adresat tuturor instituţiilor publice reprezentând puterea executivă, legislativă, judecătorească, autorităţilor publice locale, mediului de afaceri şi societăţii civile.