Cel mai fotografiat loc din Gorj, readus la viaţă

Pădurea Paradisului, din Bumbeşti-Piţic, e readusă la viaţă în aceste zile de zeci de voluntari care îl ajută pe artistul plastic Mihai Ţopescu să reîmprospăteze copacii care au fost scrijeliţi de-a lungul anilor. Înainte să vopsească arborii, voluntarii au avut altă misiune. Au strâns gunoaiele lăsate în urmă de turiştii necivilizaţi.

Circa 30 de voluntari îi dau o mână de ajutor artistului Mihai Ţopescu să readucă la viaţă Pădurea colorată din Bumbeşti-Piţic, unul dintre cele mai atractive obiective turistice din judeţul Gorj.

Vopseaua aplicată acum şase ani s-a degradat, iar mulţi turişti şi-au scris numele pe copaci. “Este munca mea, a colaboratorilor, a prietenilor, a sponsorilor și să vină niște bombardieri sau gheboși să distrugă este trist. Se semnau pe Coloana Infinitului, unde totuși mai e păzită și e totuși Coloana Infinitului. Ce să discutăm despre pădure”, a declarat, cu amărăciune, artistul Mihai Ţopescu.

Voluntarii au fost încântaţi să dea o mână de ajutor. “Eu sunt din Gorj, dar n-am ajuns până acum aici. Este foarte frumos şi e frustrant că au ajuns oamenii să scrie pe copaci, să lase gunoaie în pădure”, a spus un voluntar. „Mă simt mândru că dau o mână de ajutor mai ales că acest loc este foarte vizitat de turişti şi e o bucurie pentru judeţul nostru”, a spus un alt voluntar.

Aproximativ 600 de copaci vor fi revopsiţi. Pădurea Paradisului, cum a numit Mihai Ţopescu acest proiect, s-a dorit a fi şi un manifest faţă de tăierile ilegale de pădure.

Galerie foto


Vizualizări: 7,140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: