Deținuți în pelerinaj. Au mers la o mănăstire din Gorj
Doisprezece deținuți din Penitenciarului Târgu Jiu, au participat la un pelerinaj la Sfânta Mănăstire Icoana situată în localitatea Crasna din județul Gorj. Activitatea a fost coordonată de comisarul de poliție penitenciară Marius Olivian Tănasie, preot capelan în cadrul penitenciarului.
Doar persoanele care au avut un comportament bun pe parcursul detenției și au dat dovadă de implicare în activitățile desfășurate la nivelul unității, au o astfel de șansă.
”Pentru persoanele aflate în detenție, pelerinajul către un loc sfânt reprezintă deschiderea unei porți spre libertate, precum și deschiderea unui nou univers de cunoaștere și de experimentare a unor modalități noi de trăire socială, în armonie cu semenii și aproape de Dumnezeu.
Proiectul se înscrie în categoria activităților educative derulate în comunitate de către specialiștii din cadrul Sectorului Reintegrare Socială, cu deținuții care au manifestat un comportament bun pe parcursul detenției și implicare în activitățile desfășurate la nivelul unității.
Aceste activități vin în întâmpinarea nevoilor moral-religioase ale deținuților participanți și au ca scop dezvoltarea și exersarea atitudinilor, comportamentelor și deprinderilor dezirabile social, prin contactul direct cu societatea civilă, cu practicile și obiceiurile din libertate. Astfel, se urmărește dezvoltarea personală și reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, precum și stimularea interesului pentru activitățile moral-religioase”, au transmis reprezentanții Penitenciarului Târgu Jiu.