Șeful ATOP despre problema drogurilor din Târgu Jiu: Discutăm în septembrie

Ion Rușeț, președintele Autorității teritoriale de ordine publică, o comisie din Consiliul Județean Gorj, dar din care fac parte și oamenii legii, a declarat că va exista o discuție, în septembrie, despre escaladarea consumului de droguri în rândul tinerilor.

Sunt tot mai multe cazuri de adolescenți consumatori, iar de la nivel județean nu există un plan exact pentru stoparea fenomentului.

Întrebat despre situațiile din Târgu Jiu, cu tineri care vând droguri inclusiv minorilor, Rușeț a vorbit despre achiziția de drug teste şi despre campaniile care vor fi susţinute în şcoli.

În ceea ce priveşte aparatele drug test, pare să fie o strategie pentru identificarea consumatorilor în trafic, însă nu este clar ce se întâmplă cu acest cazuri, dacă de aici pot exista cercetări pentru a-i găsi pe cei care vând.

„Este o problemă, iar noi lucrăm şi la prevenţie. Am discutat şi vom face o analiză a acestei situaţii, în luna septembrie. Anul trecut am dotat poliţia judeţului cu încă cinci drug testuri din partea Consiliului Judeţean. Până în momentul de faţă au fost identificaţi în trafic peste 100 de şoferi care au consumat substanţe halucinogene (în ultimele trei luni). Este un lucru care ne dă de gândit. În ceea ce priveşte problema celor care circulă, am luat deja decizia ca să mai dotăm cu încă şase drug testuri, din partea Consiliului Judeţean Gorj. Pe linia juvenilă, avem în vedere să avem o discuţie extrem de responsabilă, în primul rând cu Inspectoratul Şcolar. O vom avea în luna spetembrie, cred eu că înainte de începerea anului şcolar. Prin această întâlnire vom stabili împreună cu poliţia o strategie de dialog şi prevenţie cu privire la acest fenomen. Am avut o discuţie şi cu domnul preşedinte Cosmin Popescu, este o chestiune de licitaţie pentru achiziţionarea DrugTesturilor, în general folosite de Poliţia Rutieră. Încercăm să evităm pe cât posibil tragedii care au mai avut loc în ţară”, a spus Ion Ruşeţ.

Vizualizări: 1,818

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: