Cea mai scurtă vacanţă din Liga 1. Când se reia campionatul
Echipele din Liga 1 vor relua pregătirea imediat după trecerea în noul an. Liga 1 se va relua în forţă cu două etape programate în a treia săptămână din 2021.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat programul primelor două etape din 2021. Liga 1 va reveni la treabă pe data de 10 ianuarie, atunci când este programat un meci restant. Prima etapă din noul an va debuta însă pe 12 ianuarie, atunci când Universitatea Craiova va primi vizita celor de la Sepsi.
Astfel, Liga 1 va avea cea mai scurtă vacanță de iarnă din istorie pentru că echipele vor reveni pe teren după doar 19 zile de vacanţă. Prima partidă din noul an va fi meciul restant dintre Viitorul și FC Hermannstadt, partidă programată pe 10 ianuarie, aceasta fiind o restanţă.
FCSB a încheiat anul pe primul loc, după remiza, 1-1, cu Sepsi, din etapa a 15-a a campionatului. Principalele rivale ale roș-albaștrilor la titlu, CFR Cluj și Universitatea Craiova, au remizat, 0-0, în ultima partidă din 2020.
Program etapa a 16-a
Marți, 12 ianuarie 2021
Gaz Metan Mediaș – FC Voluntari
Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Miercuri, 13 ianuarie 2021
FC Hermannstadt – Dinamo București
Chindia Târgoviște – Poli Iași
Joi, 14 ianuarie 2021
CFR Cluj – Academica Clinceni
FC Botoșani – FC Argeș
Vineri, 15 ianuarie 2021
UTA – Viitorul Constanța
FCSB – Astra Giurgiu
Program etapa a 17-a
Sâmbătă, 16 ianuarie 2021
Dinamo Bucureşti – Chindia Târgovişte
Duminică, 17 ianuarie
Academica Clinceni – FC Hermannstadt
FC Argeș – Gaz Metan Mediaş
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – CFR Cluj
Luni, 18 ianuarie
Politehnica Iași – FC Botoşani
Astra Giurgiu – Universitatea Craiova
Marți, 19 ianuarie
FC Voluntari – UTA
Viitorul – FCSB